Archive for the 'Uncategorized' Category

furnal – 01.12.15

December 1st, 2015

n-am cum ști cum e să te fi născut într-o zi de sărbătoare, nici măcar una fără dată fixă.. pe de o parte ai liber de ziua ta, pe de alta aceasta e cam acoperită de sărbătoare, deci avantaje și dezavantaje, ca peste tot [delusions of godhood – egocentric imperium / dreamscape]

furnal – 30.11.15

November 30th, 2015

hard-drive’urile mele sunt mereu pline.. indiferent de ce aparat purtător de așa ceva am, se umple mult mai repede decât e cazul [superchrist – burn again / holy shit]

furnal – 29.11.15

November 29th, 2015

am impresia că 99% dintre oameni nu au habar că 99% din mai puțin de 100 de bucăți de ceva indivizibil nu prea poate fi exprimat [chronocide – filling empty skulls with shit / meditations]

furnal – 26.11.15

November 26th, 2015

mărturiseam acum aproape 2 ani că a trebuit să mă uit în dicționar ca să aflu cine dintre cel care dă și primitor e denumit șpăgar și-ntre timp am reușit să uit [once human – pick your poison / the life i remember]

furnal – 25.11.15

November 25th, 2015

concluzia zilei e că după ce generația mea și încă vreo câteva din jurul ei au avut parte de copilării lungi care au durat pe alocuri până la 19 ani, tendința mai nouă e ca acestea să se scurteze, ce-i drept nu kiar spre ce era acum un secol, dar oricum cei mai tineri decât […]

furnal – 24.11.15

November 24th, 2015

mulți vorbesc numai de câte un bunic sau străbunic pe care l-ar fi moștenit în vreun fel, fără să realizeze probabil c-au avut ceva mai mulți de-ăștia [chaos magic – dead memories / chaos magic]

furnal – 23.11.15

November 23rd, 2015

ceața apare când vrea ea, nu când ai tu kef, oricât de mult ai nevoie de ea pentru o fotografie artistică sau ca să scapi de-o ieșire din casă sau de-o deplasare de care n-ai poftă [under moonlight sadness – anthems of misanthropy / after the cosmic gate]

furnal – 19.09.13

September 19th, 2013

un cuvânt pe care l-aș împrumuta-n română e obsolete și l-aș pronunța așa cum se scrie, că mi se pare că sună foarte bine.. nu m-am decis încă ce sens să-i dau, dacă s-aibă legătură cu originalul sau nu [my silent wake – oblivion / silver under midnight]

furnal 1-5.7.06

July 11th, 2006

05.07.06 în noul număr al curat|murdar apar şi eu cu un text intitulat “cel mai mare dintre noi“.. fără să citesc presa sau să mă uit la tv ştirea despre campania privind alegerea celui mai mare român a ajuns kiar şi la mine.. să nu-i critic pe cei care n-au altceva de făcut decât să […]

furnal 21-25.06.06

June 26th, 2006

25.06.06 aproape de fiecare dată când [mă] arde ceva n-am timp de scris despre treaba respectivă, decât eventual o notiţă aici.. ultimele două articole pe care le-am scris au fost despre fotbal, ar trebui să-mi valorific şi idei din alte domenii [grimus – addiction / ] 24.06.06 de câte ori nimeresc la o coadă şi […]